Tango – pasiune și senzualitate
Miscarile care caracterizeaza tango-ul sunt lungi, elegante, bazate pe invartiri. Muzica este 4/4, cu un tempo lent de 27-30 batai/minut. Se executa un pas pe fiecare bataie.
Orchestra tipica de tango este formata dintr-un pian, un bas, un bandoneon si o vioara. Creatorul ei a fost muzicianul Roberto Firpo.
Istoria tangoului
Ambianta luxoasa in care se danseaza acum tangoul este departe de imaginea locurilor in care a luat fiinta acest dans. Tangoul este un dans care s-a nascut in suburbiile din Buenos Aires (Argentina), la sfarsitul secolului XIX. Cei care locuiau aici, majoritatea emigranti, isi inecau durerile, dragostea, pasiunile, intr-o muzica simpla, care le acompania starile. Dansul era la fel: simplu, aproape monoton.
Tangoul a fost, initial, un dans al barbatilor. Aceasta pentru ca in zona in care se dansa erau foarte putine femei.
La inceput a fost dansat pe strazile sau prin bordelurile din zona portuara a Buenos Airesului. Barierele lingvistice dintre prostituate si clientii lor, de origini foarte diferite, au facut din tango un mod de comunicare non-verbala, cu conotatii sexuale.
Sedusi de magia acestui dans, la inceputul secolului al XX-lea, europenii il aduc la ei acasa, mai exact in Franta. Nu a fost insa un succes imediat. Dansul a fost privit mai degraba ca unul exotic si nu a fost initial acceptat de inalta societate europeana. Totusi, se dansa inca in zonele suburbane si castiga din ce in ce mai multa popularitate.
Celebrul cantaret francez de music-hall Mistinquete duce tangoul in inima inaltei societati pariziene. Acesta este momentul in care tangoul sufera transformari esentiale. Salile de bal, hainele luxoase, orchestrele specializate si multe altele, fac din tango un dans foarte popular in randurile inaltei societati din Europa si SUA. Mania tangoului cuprinde Parisul, New Yorkul, Londra.
Ca o ironie a sortii, din saloanele de dans de la Paris, tangoul se intoarce in Argentia, cu un aer monden, ca dans de societate. Culmea este ca acum l-au adoptat chiar si cei care initial il considerasera vulgar, indecent. Prin anii ’40, tangoul atinge varsta de aur, cucerind intreaga lume.
Criticile aduse tangoului
Desi multi au ajuns sa iubeasca tangoul, nu toti l-au acceptat din prima. Cele mai multe critici au fost legate de miscarile sale, despre care se spunea ca sunt mult prea pasionale.
Episcopii francezi erau impotriva acestui dans. Ei erau nemultumiti de natura tentanta si senzuala a acestuia, “dansatorii punand in pericol sfintele invataturi bisericesti”.
Nici Londra nu a avut ochi buni pentru tango, la prima vedere. Aici nu era acceptat pentru ca se considera un dans erotic.
Si America a avut voci critice. Presa din SUA era scandalizata. New York Times publica, la 30 mai 1915, un articol cu titlul „Pericolul Tangoului, mai mare decat Imperialismul German”. In 1924 dr. Boheme din New York a descoperit si o noua boala: „the Tango-foot”.
Toate aceste critici au fost puse in umbra de transformarile tangoului si nu au putut opri ascensiunea acestui dans.
Varianta internationala a tangoului
Forma pe care o are astazi tangoul in competitiile de dans sportive este un mix produs de profesori de dans din Marea Britanie, care au adaptat tangoul argentinian.
Caracteristici: priza mai larga; miscarea progresiva si accentuata a perechii; figuri de dans importate din alte dansuri de salon.
